Fotografie de familie: Îmbrăcați în lumină

Ați simțit vreodată că lumina caldă a apusului vă îmbracă pur și simplu? Asta a fost senzația noastră, a celor de la „Cufărul cu amintiri”, atunci când l-am privit pe Matei și pe părinții săi prin obiectivul aparatului de fotografiat, la sesiunea de fotografie de familie pe care am făcut-o într-o după-amiază de final de august, pe dealurile cu rotocoale de paie de la Vârșolț.

A fost, așa cum ne place nouă și cum ne propunem cu toți clienții, mai mult decât o ședință foto. A fost relaxare, timp de calitate petrecut în familie, bucurie și zâmbete sincere. E ușor să fotografiezi frumusețea vieții de familie, atunci când ea răzbate din fiecare gest și din fiecare privire a protagoniștilor sesiunii foto.

Dacă oamenii îi poți păcăli prin cuvinte, obiectivul camerei nu poate fi păcălit, pentru că înțelege doar limbajul corporal, care spune întotdeauna adevărul. Iar de această dată, toate gesturile familiei au spus un singur cuvând: iubire.  Iubire îmbrăcată în lumina caldă a apusului de soare, iubire ca ingredient ce transformă sarcina fotografului din muncă, în plăcere.

Adevărul e că ne-a ajutat și mascota noastră, Cufăraș Bear, pe care Matei l-a îndrăgit din prima clipă și pe care aproape că nu l-a lăsat din mână până la final. Și nu a fost doar ursulețul. Ci și remorca unui tractor, mașinuța noastră de lemn și tractorul „bum-bum”, pe care Matei l-a căutat toată după-amiaza, pe câmpul plin de rotocoale de paie aurii. Tractorul n-a fost de găsit, însă ce cu siguranță au găsit Matei și părinții săi au fost clipele speciale petrecute în familie, în cel mai frumos studio de fotografie – natura.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *