Fotografii cu aromă de lavandă

Cui nu-i place mirosul discret de lavandă? Cui nu-i plac florile de lavandă, aranjate ordonat pe câmp, în șiruri infinite. Da, e vremea lavandei și, asemeni albinelor care le dau târcoale, și noi, oamenii, suntem atrași de frumusețea și mirosul acestor plante delicate. Pentru că, ce poate fi mai frumos și mai relaxant decât o sesiune de fotografie într-o plantație de lavandă.

Am experimentat și noi, cei la „Cufărul amintiri”, aceste senzații, într-o după amiază fierbinte de iunie, iar rezultatele le puteți vedea în fotografiile de mai jos, realizate în plantanția din Fetindia a celor de la „Coșul cu lavandă”, o familie faină, la care găsiți aproape orice vă puteți imagina legat de lavandă.

L-am dus cu noi pe urșulețul  de pluș pe care, cu această ocazie, l-am declarat mascota noastră oficială. După plăcerea cu care s-a întins între florile de lavandă, înțelegem că și lui i-a plăcut. L-am și certat un pic, pentru modul în care a dat iama printre flori, dar așa cu cei mici, sunt mai ștrengari uneori și nu poți să te superi pe ei.

Vă așteptăm și pe voi, cu drag, la o sesiune de fotografie printre florile de lavandă. Știți unde ne găsiți: pe e-mail (foto@cufarulcuamintiri.ro), la telefon (0745986686), pe site (cufarulcuamintiri.ro) sau pe Facebook (www.facebook.com/cufarulfoto).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *